Relația mea cu rozul a fost întotdeauna una tumultoasă, ca orice relație în care sunt implicată, de-altfel, de orice soi ar fi ea. A început cu o dragoste nebună, undeva pe la vârsta de 7-8 ani, atunci când blugii mei aveau detalii din catifea roz în partea inferioară, și purtam ciocate din lac, desigur, tot roz.
Nimeni, nici măcar eu, nu ar fi intuit pe-atunci că la numai câtiva ani după aceste episoade amoroase și “teribil ” de înflăcărate, urma să mă agaseze orice pată de roz care se regăsea în preajma mea. Au fost zile negre, la propriu, dar am ieșit înapoi la lumină. Și iată-mă acum, la vârsta de douăzeci și-un pic (deloc mult) de ani, cum am încercat să mă rezum la o serie de imagini cu câteva obiecte roz pe care mi le-aș dori , ș-am ajuns să strâng o galerie demnă de un Tumblr veritabil, dacă-mi permiteți analogia.
Lista mea începe cu părul roz, care nu-mi va sta niciodată bine, dar la care voi visa until the end of time, continuă cu multe blănuri artificiale, o fantezie ton sur ton și se termină probabil la o salopetă lălâie, sau o pereche de pantofi kitsch, așa cum v-am obișnuit. Some things never change, do they? 🙂
Foto: @axdmagazine
