A face modă în capot

Vorbeam cu o prietenă zilele trecute, cu care, cu puțin noroc, am ajuns să și lucrez și cu puțin mai mult noroc – să lucrez în modă – că termenul “fashionista” este ceva cu care nu aș vrea neapărat să fiu asociată. Nici eu, nici ea, nu am venit cu vreun argument pertinent pentru această afirmație, doar am zâmbit satisfăcute că am căzut de acord, în timp ce îndesam niște pungi cu haine în portbagajul unei mașini. A fost un episod foarte scurt, dar pe care eu o să-l iau de acolo și o să-l mai dezbat puțin aici. Înainte de toate, vă spun și ce mă împins la un asemenea gest nesăbuit: cu o revistă-n brațe, într-o dimineață, constat cu stupoare o eroare majoră: printre pozele de la o petrecere mondenă am recunoscut personaje cu foarte multă experiență în fashion și cu foarte mult bun gust, îmbrăcate modest, în timp ce “nou-veniții” străluceau, la propriu, care mai de care mai puternic. Concluziile le trageți voi, eu o să continui demersul acestui text, fără să sugerez nimic.

Vrând, nevrând m-am gândit și la mine în ecuația asta și am ajuns la concluzia că poate aș putea totuși să mă încadrez în grafic :de ce zic eu că aș putea să fiu “o fashionista”?

– am terminat studii superioare în domeniu(Master în Fashion Styling and Visual Merchandising) și dețin câteva diplome și distincții (printre care bursă Vogue Italia în valoare de peste 10.000 euro, care mă bucură poate cel mai mult)
– am avut și am în continuare șansa să lucrez cu cele mai kick-ass reviste de modă și să fiu înconjurată de oameni foarte profesioniști (și dacă mai mult ca sigur ei nu mă știu pe mine, eu le cunosc munca, iar asta mă ajută mult)
– îmi petrec cel puțin două ore pe zi citind/scriind/analizând subiecte de interes despre, cu și pentru modă.
– Îmi aloc timpul liber oricărei activități care ar putea, într-un fel sau altul, să-mi îmbogățească cunoștințele. (documentare, galerii, expoziții – am iubit expoziția din Berlin de la Helmut Newton Foundation, cât și cartea pe care mi-am procurat-o de la shop-ul lor cu polaroidele sale; la fel și cartea ce cuprinde corespondența stimabilei Diana Vreeland cu diferiți grei ai industriei și pe care, dacă nu ar cântări extrem de mult, aș căra-o cu mine peste tot)

diana v by Ron Galella, 1980
Diana Vreeland by Ron Galella, 1980; source: the red list

Cu toate astea, există și lucruri care ar putea să mă descalifice instant din concursul pentru acest titlul. Amintesc aici câteva:

-Nu întotdeauna mă îmbrac spectaculos, ba chiar de cele mai multe ori aleg ceva simplu, sport și negru (se spune că persoanele fără imaginație apelează la astfel de soluții).

– Mă irită mai orice text (în general scris de “bloggeri”) care îmi spune ce să fac că să arăt bine – deși sunt interesată de progres constant, mă încăpățânez să nu ascult sfaturile de duzină.

– Nu îmi place să mă las pozată de altcineva în timp ce îmi port cu măiestrie “ținutele”, deși mărturisesc cu o urmă de rușine în glas că am încercat.

– Deși dețin un așa-numit “blog”, nu aș putea (și nici nu aș vrea) să mă prezint NICIODATĂ că fiind bloggeriță.

– Există un tip de extravaganță pe care l-aș observa continuu, dar pe care nu l-aș purta nici în ruptul capului.

Verdict? O confuzie sclipitoare. Sau, așa cum am stabilit împreună cu cineva, prefer să mă consider parte a unui cult întunecat, care încă are mare încredere că poți să faci modă și îmbrăcată în capot, dacă ai puțină minte.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s